Şeful SRI, George Maior, a luat prin surprindere (sau nu) opinia publică şi pe cea politică, vineri, după ce a declarat că îşi va da demisia, urmând ca noul şef al statului să facă o evaluare asupra activităţii sale şi să ia o decizie. Acesta este singurul gest firesc pe care îl poate face, crede el, căci, odată cu schimbarea preşedintelui, se pot produce modificări şi la nivelul serviciilor ce răspund direct primului om din stat. În ce priveşte zvonul potrivit căruia Maior şi-ar da demisia deoarece se pregăteşte să fie numit premier... „se vehiculează, nu a venit dinspre mine acest lucru, în legătură cu evoluţia mea politică, nu e cazul, nu mi s-a propus niciodată și nu am discutat cu nimeni ideea de prim-ministru...”, a declarat Maior.
REACŢII Analistul politic Bogdan Chirieac a declarat vineri, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că gestul lui George Maior de a demisiona de la șefia SRI după alegerile prezidențiale este unul corect. Chirieac afirmă că Maior are șanse serioase să devină premier, atuul său fiind sprijinul de care se bucură din partea SUA. "Dl. Maior este șef al SRI de 8 ani. A venit din opoziția de atunci, era senator PSD, și a fost numit de către Traian Băsescu și aprobat de Parlament. Numirea s-a făcut și cu acordul președintelui de atunci al PSD, dl. Mircea Geoană. Ce spune dl. Maior e de bun-simț. Noul președinte are dreptul să-și aleagă singur șefii serviciilor de informații cu care va lucra în continuare". Analistul speculează că Maior va accepta funcția de premier dacă va primi o ofertă în acest sens. "Zvonurile privind numirea d-lui Maior în funcția de prim-ministru există de vreo 5-6 luni. Cinstit vorbind, nici nu prea sunt alternative. Am văzut reacția d-nei Nuland, vedeți reacțiile din SUA. De altfel, dl. Ponta a avut o întrevedere cu d-na Nuland săptămâna trecută, când am fost la New York. Statele Unite sunt foarte îngrijorate de ceea ce se întâmplă acum în Est (...) Dl. Maior are o șansă reală pentru a fi numit prim-ministru de către orice președinte. Mă refer la sprijinul SUA. Statele Unite au încredere în dl. Maior", a declarat Bogdan Chirieac.
Şi vicepreședinta PSD Gabriela Firea afirmă că intenția directorului SRI „arată o atitudine foarte democratică". "Declarațiile domnului Maior sunt absolut normale și ele arată o atitudine foarte democratică a actualului șef al SRI. Este o formă de control democratic și este lăudabil că George Maior are o astfel de atitudine", consideră senatoarea PSD. În context, Gabriela Firea îl caracterizează pe George Maior ca fiind "un om cu o bună imagine, apreciat de partenerii României și care a făcut foarte mult bine pentru România din pozițiile deținute".