Papa Benedict al XVI-lea a acceptat demisia de la conducerea diocezei din oraşul Cloyne a episcopului irlandez John Magee, implicat într-o anchetă privind cazuri de pedofilie, a anunţat, miercuri, serviciul de presă al Vaticanului. Episcopul Magee, în vârstă de 73 de ani, care a fost secretarul particular a trei papi, Paul al VI-lea, Ioan Paul şi Ioan Paul al II-lea, a fost implicat într-un scandal legat de abuzuri sexuale comise asupra unor copii din Irlanda, potrivit unui raport realizat în decembrie 2008, de Biserica Romano-Catolică irlandeză. Autorii acestui raport care relevă, între altele, cazurile a doi preoţi din dioceza Cloyne acuzaţi de abuzuri sexuale asupra copiilor, consideră că măsurile de protecţie a copiilor sunt neadaptate şi, sub anumite aspecte, periculoase. Un raport publicat în Irlanda după trei ani de investigaţii a dezvăluit modalitatea prin care Biserica din această ţară a ascuns abuzurile sexuale comise asupra anumitor copii, de preoţi, vreme de mai multe decenii. Pe 11 decembrie, Papa şi-a prezentat scuzele pentru aceste abuzuri, calificând drept ”crime abominabile” acţiunile preoţilor irlandezi pedofili, ascunse de superiorii lor ierarhici. Ulterior, episcopul John Magee şi-a prezentat ”scuzele sincere” victimelor abuzurilor sexuale din dioceza sa din oraşul Cloyne.
Peste ocean, numărul cazurilor de pedofilie din Biserica Romano-Catolică din SUA a scăzut drastic în 2009, în raport cu anii precedenţi, cu 389 de cazuri înregistrate, faţă de 620 în 2008 şi 889 în 2004, afirmă un studiu comandat de episcopi americani. Despăgubirile acordate victimelor abuzurilor sexuale au înregistrat, de asemenea, o scădere puternică, cu 104,4 milioane de dolari, faţă de 376 de milioane în 2008 şi 499 de milioane în 2007, conform studiului realizat de Center for Applied Research in the Apostolate (CARA), un institut cu sediul la Washington. Această scădere constituie o veste bună pentru Biserica Romano-Catolică americană şi ilustrează progresele care au fost realizate, a reacţionat cardinalul de Chicago, Francis George, preşedintele conferinţei episcopilor catolici americani. Însă, în opinia unei importante asociaţii de apărare a persoanelor abuzate sexual de preoţi (SNAP), aceste cifre sunt îndoielnice. În plus, cazurile înregistrate provin majoritatea de la aceiaşi episcopi care au ascuns şi au făcut posibile infracţiunile sexuale ale clerului, timp de decenii. Dintre cele 398 de victime înregistrate anul trecut, 251 aveau între 10 şi 14 ani atunci când au fost comise infracţiunile. Alte 61 de victime aveau mai puţin de 10 ani. Raportul subliniază de asemenea că 88% dintre abuzurile sexuale au fost comise în urmă cu mai mulţi ani.