Demiteri cu recul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Demiteri cu recul

Eveniment 14 Aprilie 2011 / 00:00 797 accesări

Cu un viitor pus sub semnul întrebării de noul proiect de lege care anunţă un lanţ de destituiri în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi marcaţi de reduceri salariale, liderii de sindicat avertizează că poliţiştii au ajuns într-un punct critic. Ei susţin că situaţii precum cea a lui Nelu Gruia (fostul şef al Serviciului Arme din cadrul IPJ Dolj, care, ieri dimineaţă, şi-a împuşcat soţia şi fiica, după care a încercat să se sinucidă) pot apărea din ce în ce mai des, din cauza stresului. Vasile Lincu, preşedintele Pro Lex, a declarat că „ar trebui să se efectueze mai multe controale psihiatrice, să se verifice dacă angajaţii mai corespund din punctul acesta de vedere“. El a adăugat că, în perioada următoare, pot apărea evenimente nefericite din cauza „stresului la care sunt supuşi oamenii de când a apărut acest proiect de lege care vizează disponibilizările din MAI“. Marian Gruia, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) spune că astfel de cazuri au ajuns să se întâmple şi din cauza situaţiei în care se află angajaţii alături de familiile lor, stresul în care lucrează, datoriile financiare pe care le au şi, mai ales, acum în această perioadă când au scăzut salariile, perspectiva de a fi disponibilizaţi. „Am atras atenţia Comisiei de Apărare că o parte dintre cei care vor fi disponibilizaţi este posibil să ajungă viitori infractori. Au informaţii, au medii infracţionale în care au lucrat. Or, în momentul în care îi vom disponibiliza fără niciun drept, ne întrebăm ce vor face acei oameni?“, a declarat Gruia.



12