Când responsabilităţile depăşesc capacitarea de gestionare a problemelor, atunci mai bine pasezi pisica în grădina altuia. Aşa par să gândească şi democrat liberalii. Ministrul Economiei, Comeţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, e cel mai bun exemplu, pentru că vorbeşte despre posibilitatea preluării de către liberali a portofoliului pe care îl conduce, dar şi pe cel al Finanţelor sau Justiţiei. Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a atacat aprecierile lui Videanu despre o eventuală colaborare între PNL şi PDL. \"PNL îi sugerează lui Adriean Videanu ca, împreună cu colegii săi de partid şi guvern, să se gândească mai degrabă la soluţiile care trebuie puse în aplicare pentru redresarea economică a ţării, în loc să cedeze posturi ministeriale liberalilor\", a declarat liderul PNL, prin intermediul unui comunicat de presă. Voicu crede că Videanu, probabil, doreşte ca PDL să scape de ministere „pentru a pasa reponsabilitatea eşecului guvernării sale în trei domenii extrem de importante, cum sunt acestea\". \"PNL este pregătit să îşi asume guvernarea, dar este dispus să susţină şi un guvern de tehnocraţi, cu un număr redus de ministere şi cu un program economic care să aibă la bază soluţiile liberale\", consideră vicepreşedintele liberal.