BOICOTUL Se apropie momentul în care românii trebuie să participe la referendum. Oamenii trebuie să decidă dacă îl mai vor pe Traian Băsescu, acest personaj devenit toxic care ameninţă din nou că, de se va întoarce, pre mulţi va popi el. În timp ce Băsescu jocă alba-neagra cu participarea la vot, pedeliştii i-au sărit în ajutor şi s-au gândit întâi să boicoteze referendumul, impunând un prag de validare de 50% plus unu, greu de atins în condiţiile româneşti actuale. După asta, le-a mai venit o idee: să acţioneze la nivel instituţional. Conform USL, primarii PDL au sarcina de a ameninţa oamenii să nu se prezinte la vot, iar la societăţile unde şefi sunt PDL-işti, se reţin cărţile de identitate ale angajaţilor pentru ca aceştia să nu poată vota. USL îi avertizează pe primarii PDL care vor avea acţiuni sau tentative de a împiedica participarea la referendum că acestea sunt pedepsite cu închisoarea de la şase luni la cinci ani şi că, fiind reprezentanţi ai autorităţilor publice, vor avea inclusiv circumstanţă agravantă. USL a anunţat, încă de marţi, că va cere organelor abilitate din judeţele Constanţa (e vorba de primarii comunelor Adamclisi, Ciobanu, Dobromir), Sibiu, Iaşi, Suceava, Cluj şi Arad să se autosesizeze cu privire la declaraţiile unor primari PDL care şi-ar fi arătat intenţia de a împiedica oameni să se prezinte la vot. Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a anunţat că autorităţile au declanşat investigaţii şi în zonele Dolj, Gorj, Galaţi şi Vaslui, unde există tentative de a-i împiedica pe cetăţeni să meargă la referendum.
REACŢII Preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, declară că PDL şi Băsescu \"intră în sfera penalului\" prin îndemnul privind neparticiparea la referendum, spunând, despre Băsescu, că \"din marele animal politic a devenit o biată găină de aprozar, care îşi schimbă poziţia în fiecare oră\". Analistul politic Stelian Tănase consideră că, dintre toţi liderii europeni, doar Băsescu şi poate Vladimir Putin ar fi în stare să batjocorească votul popular, boicotând un referendum. Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat că „orice împiedicare a exercitării dreptului la vot reprezintă o potenţială încălcare a unor tratate internaţionale ratificate de România”, ceea ce ar putea avea „consecinţe politice, juridice şi financiare”. Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pîrvulescu, a arătat şi el că “boicotul e o metodă des folosită în statele din Africa, o modalitate de protest faţă de statele autoritare care ar putea frauda alegerile. Iar teama de fraudare a alegerilor este deja aruncată în dezbaterea publică”. Deputatul PNL Teodor Atanasiu spune că, în cazul în care referendumul va fi invalidat din cauza absenteismului şi Băsescu se va întoarce la Cotroceni, acesta va fi un preşedinte fără credibilitate atât pe plan intern, cât şi pe cel extern, va fi \"o paiaţă”. În acelaşi context, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat: “În permanenţă, pedeliştii au spus că sunt democraţi, că nu sunt dictatori, că ei respectă voinţa populară. După alegerile din 2008, prin şantaj, prin servicii secrete, prin presiuni, au luat deputaţii şi senatorii PNL şi PSD, i-au trecut cu forţa în tabăra UNPR şi au făcut o majoritate prin abuz şi prin viol politic. Atunci nu a ţipat nimeni, nici Angela Merkel, că nu este o majoritate absolută bună. Astăzi, când au revenit la matcă foştii senatori PNL şi PSD, nu e bună majoritatea, când de fapt abia acum este majoritatea aşa cum a fost trimisă în Parlament în 2008. Majoritatea asta este rea, este împotriva democraţiei… Cred că oamenii au înţeles deja despre ce este vorba şi duminică, pe 29 iulie, românii vor tranşa definitiv această problemă.”
RECLAMAŢI LUI BARROSO Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui CE Jose Barroso, o scrisoare în care prezintă ultimele evenimente legate de referendum, precum şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale nu sunt respectate de membrii PDL, anume tocmai de către cei care reclamau încălcarea legii. Ponta i-a adus la cunoştinţă lui Barroso şi despre boicotul pus la cale de PDL, dar şi despre membri ai PDL care reţin buletinele oamenilor pentru a nu vota. El i-a dat asigurări lui Barroso că referendumul din 29 iulie va fi organizat cu respectarea tuturor prevederilor constituţionale, precum şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia. A venit momentul să putem demonstra că nu suntem indiferenţi şi că vrem mai mult pentru fiecare dintre noi, iar această dorinţă trebuie şi putem să ne-o exprimăm într-un singur fel: mergând, duminică, la vot...