Am mai făcut această afirmaţie într-un editorial trecut. Ea mi-a venit din nou în minte, urmărind ştirile ultimelor zile. Dacă stai să te gîndeşti bine şi încerci să priveşti dincolo de evenimentele curente, cunoscînd mecanismul social-politic şi economic din spatele realităţii cotidiene, începi să înţelegi care este preţul libertăţii noastre şi cît de scumpe sînt costurile democraţiei, nu numai în România, ci oriunde în lume.

Aş vrea să fie limpede încă de la început: acest text jurnalistic nu este o pledoarie pentru dictatură… Ferească Dumnezeu! Este vorba doar de o încercare donquijotescă de a analiza, în cîteva rînduri, modul absurd şi extrem de costisitor prin care societatea contemporană, mai ales cea din România, a construit un sistem ce trebuie să apere libertăţile şi drepturile oricărui om, indiferent dacă discutăm despre un cetăţean de rînd, un infractor, un demnitar, un sărac, un bogat, un creştin sau un om de orice altă religie.

Să luăm, de pildă, ştirea conform căreia un vot, la alegerile trecute, a costat între 1,30 şi 1,50 lei noi, în funcţie de cheltuielile campaniei electorale făcute de fiecare partid în parte. La acest „preţ” al votului trebuie adăugate miliardele cheltuite de stat pentru organizarea propriu-zisă a scrutinului. Calculînd în acest fel, preţul unui vot exprimat devine astronomic! În schimb, el nu mai creşte atît de mult în situaţia ideală, niciodată şi nicăieri întîlnită, în care se prezintă la urne absolut toţi cetăţenii cu drept de vot… Oricum, însă, putem trage concluzia surprinzătoare că, adunînd la un loc toţi banii cheltuiţi de stat şi de partide, obţinem o sumă uriaşă ce ar fi suficientă pentru construirea şi renovarea cîtorva spitale, din patru în patru ani. Imaginaţi-vă, conform aceluiaşi raţionament donquijotesc, cîte spitale ar fi apărut în România, din 1990 pînă astăzi, dacă nu s-ar fi organizat alegeri niciodată!

Pe urmă, să luăm ştirea despre supărarea sindicatelor în legătură cu actualul buget, mai ales în privinţa cheltuielilor celor două camere legislative. Păi, dacă adunăm salariile parlamentarilor cu toate indemnizaţiile şi sporurile lor, plus cheltuielile administrative, la modul general, şi împărţim această sumă uriaşă la numărul de legi votate într-o sesiune parlamentară, descoperim că fiecare lege din România, după ce că se mai întîmplă uneori să fie şi proastă, costă îngrozitor de scump! Mă întreb, dacă mi-aş pierde vremea să fac acest calcul absurd, cîte sute de kilometri de autostrăzi s-ar fi construit în ţara noastră, în ultimele două decenii, în cazul în care n-am fi avut parlament şi am fi fost conduşi de un „despot luminat” a cărui administraţie şi întreţinere ne costa de o mie de ori mai ieftin?!

Mai este nevoie, oare, să ne minunăm, la modul retoric, cît ne costă pe noi, români liberi şi obişnuiţi, drepturile lui Serghei Gorbunov sau ale tuturor celorlalţi deţinuţi, ca şi, să zicem, un proces al statului cu Dinu Patriciu, pentru recîştigarea dreptului naţional asupra resurselor din Marea Neagră?...

Iată cît de scump costă democraţia, mai ales aici, la Porţile Orientului, în România, deşi trebuie să acceptăm că libertăţile şi drepturile omului nu pot avea, practic, nici un cost, deoarece sînt de nepreţuit!