La ora la care scriu acest editorial nu ştiu cum se va încheia controversa legată de îngheţarea salariilor şi a pensiilor. Eu, unul, cred în bunele intenţii ale acestui guvern, chiar dacă risc să fiu considerat naiv. Problema care mă interesează acum, ca temă de reflecţie, indiferent care va fi deznodămîntul acestui caz, rămîne faptul că şi iadul e pavat cu bune intenţii…

Democraţia, adică obligaţia unei puteri politice de a respecta libertatea şi drepturile oricărui cetăţean, este mai scumpă, în sensul în care „costă mai mult”, din punct de vedere bugetar, decît o dictatură, care e mult mai ieftină şi mai „rentabilă”, financiar vorbind. Chestia asta se vede cu ochiul liber în clipa de faţă, în ceea ce priveşte cabinetul Boc. Toţi analiştii au „sărit de fund în sus”, cum se zice în popor, cînd au aflat că se discută şi această ipoteză, ca alternativă bugetară, respectiv moratoriul de şase luni sau de patru luni. Probabil că, în clipa în care citiţi aceste rînduri, a şi fost luată o decizie în acest sens, iar eu n-am mai apucat să o consemnez, dar mai interesante sînt semnificaţiile acestei situaţii fără precedent în România postcomunistă.

Spuneam că eu încă mai cred în bunele intenţii ale acestui guvern. Dovada bunei credinţe a coaliţiei PSD-PD-L este chiar această măsură nepopulară. În loc să guverneze, aşa cum a făcut-o cabinetul Tăriceanu anul trecut, deschizînd robinetul bugetar din raţiuni strict electorale şi fără să se sinchisească de consecinţele pe termen lung, noua putere se luptă să găsească o soluţie de a salva economia de la faliment. Dar, pentru că „vara nu-i ca iarna”, dacă mai ţineţi minte celebra exclamaţie băsesciană, nici democraţia nu e ca dictatura! Orice hotărîre guvernamentală „antipatică”, deşi sănătoasă, din punct de vedere economic, poate avea consecinţe electorale pe termen mediu sau chiar lung. E ca şi cînd ai avea sentimentul că cineva ar vrea să-ţi facă binele cu de-a sila… Sau, ca în cazul bebeluşului de la Galaţi, cu fractură de femur, cînd doctorul ginecolog a avut de ales între folosirea forcepsului pentru salvarea vieţii copilului şi ratarea naşterii, ceea ce putea compromite chiar şi viaţa mamei. Reacţia ulterioară a părinţilor, dincolo de cele cîteva neglijenţe medicale postoperatorii, seamănă cu indignarea socială a celor care s-au arătat revoltaţi de evenuala alternativă a îngheţării salariilor şi pensiilor pe următoarele şase luni.

Aşadar, mutatis mutandis, voi o să mă întrebaţi uimiţi: tu accepţi o „democraţie cu forcepsul”? Cînd situaţia seamănă cu aceea de la începutul anilor 90, dacă nu cumva este şi mai gravă, atunci cînd se pune problema „tăierii pisicii în două”, răspunsul meu este da! Recunosc că asta nu este o măsură social democrată şi PSD-ul o va accepta cu greutate, însă cred sincer că o astfel de prudenţă economică poate fi salutară. Mai bine aştepţi pînă la vară, pentru a vedea dacă marea criză mondială va atinge punctul critic, decît „să dai vrabia de pe gard”, cu un deficit bugetar de 5,2%...

Nenorocirea rămîne, pînă la urmă, că actualul guvern PSD-PD-L, care dovedeşte că nu este nici populist, nici demagog şi nu se cramponează de putere, ar risca să ajungă într-un iad electoral pavat cu cele mai bune intenţii sociale, tocmai pentru că democraţia cu forcepsul costă mai scump, din punct de vedere politic şi economic, decît dictatura! Conform principiului că la situaţii excepţionale se aplică măsuri excepţionale, eu cred că actuala putere ar avea de ales, indiferent dacă a făcut-o sau nu, deja, între o hotărîre politică şi economică, faţă de una socială, suportînd consecinţele sau beneficiile electorale, după caz.