Demolări cu scandal la Neptun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Demolări cu scandal la Neptun

Justiție 13 Mai 2010 / 00:00 1350 accesări

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au continuat, ieri, demolarea construcţiilor considerate a fi ilegale. Vizate au fost construcţiile din staţiunea Mamaia şi Neptun. În staţiunea Mamaia, reprezentanţii MDRT şi cei ai Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) au vizat trei obiective: Cafe del Mar, Cucaracha şi Office. Încă de la primele ore ale dimineţii, reprezentanţii MDRT s-au apucat de demolarea construcţiei considerată ilegală la Cafe del Mar, în zona Cazino. La apariţia proprietarului terasei au început şi primele discuţii mai aprinse între acesta şi reprezentanţii autorităţilor statului. El i-a acuzat pe aceştia că, prin acţiunile pe care le fac, îi gonesc de pe litoral pe cei care doresc să facă investiţii menite să atragă cât mai mulţi turişti. „Nu este o atitudine sănătoasă a celor care vin să ne demoleze. Ne-au trimis o somaţie şi apoi au venit să ne demoleze. Cei care sunt acum la Guvern nu fac decât să distrugă şi ceea ce a mai rămas atractiv pe litoral”, a declarat patronul de la Cafe del Mar, Florin Burgă. La discoteca Cucaracha, faimoasă pentru petrecerile din timpul verii, proprietarii s-au apucat să îşi dezafecteze singuri ceea ce reprezentanţii MDRT şi ai ISC au considerat ca fiind ilegal. Patronul de aici ne-a declarat că nu i se pare normal ca în pragul deschiderii sezonului să vină statul să le dărâme investiţiile. „Era mult mai bine dacă prin martie sau aprilie ne chemau cu toate documentele şi să ne spună ce este şi ce nu este legal. Noi nu am dorit decât să creăm un mediu cât mai propice celor care vin să petreacă la noi”, a declarat unul din patronii discotecii La Cucaracha, fără a dori să îşi spună numele. Nu de aceeaşi linişte au avut parte reprezentanţii MDRT şi ISC în staţiunea Neptun, acolo unde, încă de la primele ore ale dimineţii, demolările s-au desfăşurat cu scandal. Proprietarii construcţiilor declarate ca fiind abuzive au fost la un pas să se ia la bătaie cu reprezentanţii jandarmeriei care asigurau desfăşurarea în bune condiţii a acţiunii de demolare. Aceştia i-au acuzat pe reprezentanţii MDRT că demolează selectiv construcţiile. Primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a declarat că a fost sunat de mai mulţi proprietari de terase din Neptun care au reclamat acelaşi lucru. „Nu am fost la faţa locului dar, din informaţiile pe care le-am primit, cei de la MDRT şi cei de la ISC nu au aplicat legea la fel pentru toată lumea. La nivelul Primăriei, vom face o analiză şi vom vedea care este situaţia reală”, a declarat Caudiu Tusac. Prezent la acţiunea de demolare din staţiunea Mamaia, secretarul general adjunct din cadrul MDRT Gheorghe Dobre a declarat că acţiunile de demolare a construcţiilor care încalcă legea vor continua.



12