Operaţiunea de demolare a hotelului Histria a ajuns la final. Muncitorii au reuşit să dărâme cele două etaje superioare construite din lemn, iar în prezent lucrează la colectarea şi transportarea resturilor. Acţiunea de demolare a construcţiilor ilegale de la hotelul Histria a început pe 27 decembrie 2011. Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) spun că măsura s-a făcut în baza prevederilor legale privind desfiinţarea construcţiilor cu destinaţie turistică din staţiuni, executate fără autorizaţie de construcţie şi aflate pe terenuri proprietate publică ori privată. Verificările au arătat că patronul hotelului, George Bosînceanu, a executat fără autorizaţie de construire etajarea şi mansardarea hotelului, realizarea unei structuri din lemn la nivelul parterului şi al etajelor unu, doi şi trei şi a unor scări exterioare pe structură metalică pentru accesul la fiecare nivel, precum şi amplasarea unor foişoare din lemn. Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) spun că hotelul Histria nu va fi singura clădire demolată şi că anul trecut au fost verificate peste 150 de construcţii, din care o parte urmează să fie demolate.