Aud că unul care a făcut contrabandă cu ţigări prin incineratoare revendică un loc în galeria cetăţenilor de onoare ai oraşului Constanţa. Din cauza excesului de filtru şi cărbune, se dă băiat fin. Şi alţi jmecheri din urbea noastră salivează la un asemenea loc! Acum au bani, dar nu au titlu, pentru că diploma de opt clase nu înseamnă neapărat şi glorie… Eu propun să i se dea titlul de cetăţean de onoare Sulfinei Barbu pentru perseverenţa cu care a demolat toate obiectivele noi ale Constanţei. Nu-mi amintesc ca vreun alt ministru să mai fi reuşit performanţa de a bulibăşi turismul într-un hal fără de hal! Avem mulţi pretendenţi la titlul de “Demolatorul de onoare”. Indivizii în cauză au acumulat suficientă experienţă în arta descărcatului la mişto. Ei acţionează în grupuri de doi sau trei şi descarcă atunci cînd unul încarcă. S-a demonstrat că trebuie să ai vocaţie pentru aşa ceva. Cea mai solemnă dovadă - lipsa de interes a Puterii făţă de soarta cetăţii noastre! A venit timpul să-i scoatem pe toţi demolatorii din stadiul prelungit de anonimat în care se zbat de atîta amar de vreme. În definitiv, în concepţia lor, demolatul cu orice preţ este ca o operă de artă. Dincolo de imaginaţie, aceşti oameni ciudaţi au predilecţia de a se pune tot timpul de-a curmezişul sau… contra! Cei din tagma încărcatului şi descărcatului în acelaşi timp nu pun prea mare preţ pe titlul de cetăţean de onoare, demolatul fiind cotat ca sport de performanţă. E drept, cît a funcţionat ca ministru al Mediului, Sulfina Barbu a contribuit la ecologizarea demolărilor prin folosirea pe scară largă a condeiului şi a unor decizii aberante. Demolatul dintr-un condei ne-a scutit de praf şi multe cheltuieli suplimentare, condeiul fiind pus în mişcare după principiul “Eşti din opoziţie şi nu-mi plac ochii tăi!”. Cum politica merge cu paşi repezi spre faliment, este foarte important ca specimenele în cauză să aibă patalama de demolator de partid la mînă. Înţeleg că pentru cei mai versaţi urmează să se elibereze atestate profesionale şi de experienţă. Demolatorul de onoare devine un personaj central în mijlocul făcăturilor de tot felul. Sînt indivizi care s-au specializat pe domenii de influenţă şi activitate, cum, ar fi, de pildă, demolatorii de alianţe. Ăştia căpăcesc pe toată lumea, profitînd de naivitatea celor care mai cred încă în sinceritatea demolatorilor politici. Consemnam, zilele trecute, că, în ţara noastră, căpăceala politică tinde să capete dimensiuni de-a dreptul uriaşe. În acest context, este firesc să crească direct proporţional şi rolul demolatorului multilateral dezvoltat. Nu ştiu dacă acest lucru este o cerinţă a Uniunii Europene, dar noi, în întreaga viaţă politică, nu ne putem dispensa de demolatorii tradiţionali! Conform unor principii elementare care stau la baza datului la gioale, demolatorul reprezintă, în acest context, vectorul principal. Paradoxal, în timp ce exponenţii Puterii se laudă că dumnealor construiesc, noi asistăm la demolări în serie. Poate nu înţelegem noi noţiunea nouă şi modernă despre adevăraţii constructori ai patriei! Le plac unora la nebunie să demoleze structuri politice, să sape la fundaţia Parlamentului şi să pună jos instituţiile statului! Pe urmă, încordîndu-şi muşchii, ţipă la noi: ”Aţi văzut, bă, ce demolatori sîntem noi!”. S-au înregistrat nenumărate performanţe în demolare. De regulă, la noi, cei mici şi-ai dracului au intrat în istoria demolărilor!