Demonstraţie de Formula 1 în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Demonstraţie de Formula 1 în Mamaia

Eveniment 01 Mai 2009 / 00:00 2866 accesări

Premieră naţională la Mamaia! Bulevardul din staţiune va fi prima stradă din România pe care a rulat un monopost de Formula 1. Demonstraţia de viteză va fi oferită de una dintre legendele mondiale ale Formulei 1, David Coulthard, proaspăt retras din competiţia mondială. Pilotul scoţian va susţine un super show auto, în staţiunea Mamaia, pe 2 mai, la demonstraţie fiind aşteptaţi toţi constănţenii şi turiştii care vor fi prezenţi pe litoral în minivacanţa de 1 mai. Timp de o oră, între 14.00 şi 15.00, spectatorii vor putea vedea pe viu cum poate un as al Formulei 1 să controleze un bolid al cărui motor dezvoltă 18 mii de rotaţii pe minut. Evenimentul Red Bull Racing este organizat la Mamaia cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa. Pentru ca demonstraţia să poată avea loc în condiţii optime, traficul auto va fi închis pe bulevardul din Mamaia, pe tronsonul dintre Cazino şi Hotel Rex, între orele 12.00 şi 16.00. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, apreciază că demonstraţia de Formula 1 de la Mamaia va fi una de excepţie, un show de neuitat. El este convins că Mamaia va fi un centru al distracţiei în această minivacanţă de 1 Mai.

David Coulthard s-a retras din activitatea sportivă la sfîrşitul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de Formula 1, însă a rămas pilot de rezervă la echipa Red Bull Racing, patronată de miliardarul austriac Dietrich Mateschitz. Coulthard, care are 38 de ani, a concurat, de-a lungul carierei sale în F1, la echipele Williams Renault (1994-1995), McLaren-Mercedes (1996-2004) şi Red Bull Racing (2005-2008). El a luat startul în 246 de curse de Formula 1, a cîştigat 13 dintre ele, de 12 ori a plecat din pole-position, a fost pe podium de 62 de ori şi a acumulat 535 de puncte.



12