Sâmbătă, la Medgidia, a avut loc prima ediţie a Turneului Internaţional de lupte tătăreşti (kureş) Trofeul “Mării Negre”. Pe lângă 67 de concurenţi români, la competiţie au participat 9 sportivi din Crimeea (oraşul Simferopol, Ucraina), 8 din Bulgaria (Svetovo) şi 5 din Turcia (Eskisehir). Iată primii clasaţi la cele cinci categorii de vârstă şi greutate - până în 18 ani: 1. Alin Brobonea (Medgidia); 2. Elvis Suliman (Valu lui Traian); 18-22 de ani, sub 90 kg: 1. Ionuţ Velicea (Valu); 2. Fevzi Ablakimov (Crimeea); 18-22 de ani, peste 90 kg: 1. Denis Gelil (Valu); 2. Ilhan Ibadula (Medgidia); peste 22 de ani, sub 90 kg: 1. Ailin Cudret (Bulgaria); 2. Elvin Safet (Crimeea); peste 22 de ani, peste 90 kg: 1. Denis Gelil; 2. Elvis Apas (Valu). Competiţia a fost organizată de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului României, filiala Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) şi de Primăria Medgidia.
Sportivii care au luptat la Medgidia au participat, duminică, la încă un concurs, organizat cu ocazia Zilelor Oraşului Ovidiu pe stadionul din localitate. Iată primii clasaţi - 18-22 de ani, sub 90 kg: 1. Ionuţ Velicea; 2. Ilhan Ibadula; 18-22 de ani, peste 90 kg: 1. Denis Gelil; 2. Turgut Kerim (Medgidia); peste 22 de ani, sub 90 kg: 1. Ailin Cudret; 2. Elvin Safet; peste 22 de ani, peste 90 kg: 1. Denis Gelil; 2. Marian Martin (Valu).
Totalul premiilor concursului de la Medgidia a depăşit 3.000 de euro, acordîndu-se 5 batali, 3 bayrakuri şi premii în bani. La Ovidiu s-au acordat 4 batali, 2 bayrakuri şi 200 de euro. Performerul sfârşitului de săptămână a fost Denis Gelil, care a plecat acasă cu o turmă întreagă, câştigînd patru batali! Anul trecut, la Taşkent (Uzbekistan), Denis Gelil a devenit vicecampion mondial la kureş (“lupte la curea”), categoria 100 kg, şi a ocupat locul 3 la proba “lupte uzbece”.