La Constanţa, lângă Teatrul de Vară din Parcul Tăbăcărie, a avut loc sâmbătă un concurs de kureş (lupte tătăreşti), organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar. Organizatorii au invitat la această competiţie 28 de sportivi, respectiv pe toţi cei care au obţinut trofee la concursurile de kureş organizate anul acesta în judeţul nostru. Acest adevărat Turneu al Campionilor a fost câştigat de către Denis Gelil (Valu lui Traian), premiat cu un tăuraş. Pe locurile următoare s-au clasat Elvis Apas (Medgidia), premiat cu un batal, Bayar Saledin (Moşneni) şi George Lozoveanu (Agigea), ambii premiaţi cu câte un berbecuţ. De asemenea, sportivii clasaţi pe locurile 5-8 au primit premii în bani. „A fost un concurs de foarte bună calitate şi foarte concis, a durat numai o oră şi jumătate. Am avut parte de multe meciuri frumoase, echilibrate şi spectaculoase. Am reuşit să le arătăm musafirilor noştri un concurs frumos, în care i-au putut vedea la lucru pe cei mai valoroşi luptători de kureş din judeţul Constanţa”, a declarat Aidîn Ablez, organizator al competiţiei şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi Constanţa.