Denumirea “Partidul Comunist Român” a ajuns la tribunal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PAS

Denumirea “Partidul Comunist Român” a ajuns la tribunal

Politică 06 Iulie 2010 / 00:00 545 accesări

Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, Constantin Rotaru, se declară încrezător că noua denumire a formaţiunii sale politice, Partidul Comunist Român (PCR), va fi acceptată la Tribunal, în condiţiile în care CEDO a admis ca în România să se poată înfiinţa astfel de partide. Rotaru a arătat, ieri, că, din punctul său de vedere, nu există niciun impediment legal în înregistarea la Tribunal a noii denumiri a partidului. El a menţionat că, în 1996, a existat un grup de români care a vrut să înfiinţeze Partidul Comunist Nepecerist, denumire care nu a fost aprobată la Tribunalul Bucureşti. Potrivit afirmaţiilor sale, membrii fondatori au atacat hotărârea Tribunalului la CEDO, care le-a dat câştig de cauză, ulterior denumirea fiind accepată şi de Tribunal. Rotaru a subliniat că acest partid nu s-a putut, în cele din urmă, înscrie la Tribunal deoarece nu îndeplinea prevederile Legii partidelor politice. Pe de altă parte, Rotaru a menţionat că partide comuniste sunt în toată lumea şi că Partidul Comunist a făcut din China ţara care dă echilibrul lumii întregi din punct de vedere economic.

Taguri articol


12