Actorul american s-a situat pe primul loc în celebrul top Harris al starurilor cele mai iubite, realizat la nivel naţional în Statele Unite, surclasîndu-l pe Tom Hanks care a deţinut supremaţia în ultimii doi ani. Tom Hanks s-a situat de altfel pe locul al doilea. Deşi prestaţia lui Denzel Washington, în vîrstă de 52 de ani, din recent lansatul film "Déja Vu" nu a fost stralucită, actorul a fost foarte apreciat pentru rolul pe care l-a avut în pelicula lui Spike Lee, "Omul din interior".
John Wayne, care a obţinut un loc în acest top în fiecare an, începînd cu 1994, s-a situat pe locul al treilea. Clint Eastwood, care a luat o pauză ca actor, dar a realizat cîteva filme bune din spatele camerei de filmat, "Letters from Iwo Jima" şi "The Flags of Our Fathers", s-a situat pe locul al patrulea.
Deşi în 2006 nu a apărut în niciun film, Julia Roberts, care aşteaptă acum cel de-al treilea copil, este singura femeie care a reuşit să intre în top, pe locul al cincilea, plasîndu-se pe primul loc în topul realizat de publicul feminin. La egalitate cu Julia Roberts este Will Smith care joacă alături de fiul său în filmul "În căutarea fericirii". Pe locul al şaselea se află Johnny Depp, care deşi a jucat în cel mai profitabil film al anului, "Piraţii din Caraibe - Cufărul Omului Mort", a coborît de pe locul al doilea pe al şaptelea. La egalitate cu Johnny Depp este Mel Gibson, care a şocat opinia publică după ce a făcut comentarii antisemite, în timp ce era arestat pentru conducere în stare de ebrietate, dar a şi impresionat plăcut criticii cu sîngerosul său film "Apocalypto". Pe locul al noualeă s-a situat George Clooney, cîştigătorul unui premiu Oscar pentru rol secundar pentru prestaţia sa din "Syriana", în timp ce pe locul al zecelea se află Harrison Ford.