Pentru al doilea an consecutiv, actorul american de culoare Denzel Washington, cîştigător al unui premiu Oscar, s-a situat pe primul loc în topul celor mai iubite staruri de cinema. Denzel Washington, protagonistul filmelor “Gangster american” şi “The Great Debaters”, s-a situat pe primul loc în Harris Poll, un top realizat anual în SUA, din 1994. Denzel Washington, pe primul loc în preferinţele democraţilor, este urmat în top de actorul Tom Hanks, pe primul loc în preferinţele republicanilor. Tom Hanks se află, în prezent, pe marile ecrane, cu comedia politică “Charlie Wilson\'s War”, nominalizată la Globurile de Aur. Republicanii tind să-l prefere pe Tom Hanks pentru că în majoritatea filmelor sale, precum “Forrest Gump” sau “Apollo 13”, promovează valorile tradiţionale americane. Democraţii îl preferă pe Denzel Washington datorită filmelor sale cu tematică rasială, mulţi afro-americani fiind susţinători ai Partidului Democrat.
Johnny Depp, starul musicalului macabru “Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street” şi al francizei de succes “Piraţii din Caraibe”, a urcat patru locuri, pînă pe poziţia a treia. Julia Roberts, cîştigătoare a unui premiu Oscar, care joacă alături de Tom Hanks în “Charlie Wilson\'s War”, s-a situat pe poziţia a patra, fiind actriţa cea mai iubită de americani. Will Smith, aflat în prezent pe marile ecrane cu filmul SF “Legendă vie”, completează topul cinci al celor mai iubite staruri de cinema. John Wayne, singurul star decedat inclus în top şi singurul care a apărut în toate ediţiile clasamentului, s-a situat pe poziţia a şasea, urmat de Matt Damon şi fostul James Bond, Sean Connery, la egalitate, pe poziţia a şaptea. Sandra Bullock s-a situat pe poziţia a noua, în timp ce Bruce Willis a ocupat poziţia a zecea.