Deontay Wilder rămâne campion mondial la categoria grea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deontay Wilder rămâne campion mondial la categoria grea

26 Februarie 2017 / 10:49 470 accesări

Boxerul american Deontay Wilder și-a păstrat centura de campion mondial la categoria grea, versiunea WBC, învingându-l prin KO tehnic în repriza a cincea pe compatriotul său Gerald Washington, în cadrul unei gale care a avut loc sâmbătă seara la Birmingham (Alabama).

Wilder (2,01 m), în vârstă de 31 ani, și-a pus în joc pentru a cincea oară titlul mondial, semnând a 38-a victorie din cariera sa în tot atâtea meciuri și a 37-a înainte de limită.

Washington (34 ani, 1,95 m) a luptat în premieră pentru centura cu diamante, suferind cu această ocazie prima sa înfrângere. El mai are în palmares 18 victorii, între care 12 înainte de limită, și un egal.

Meciul de sâmbătă a fost dominat de Wilder, care a încheiat conturile cu adversarul său în debutul reprizei a 5-a, când l-a trimis la podea pe Washington cu o directă de dreapta. Acesta a reușit să se ridice și să reia lupta, însă o nouă serie de lovituri din partea lui Wilder l-a obligat pe arbitru să pună capăt meciului.

Deontay Wilder, deținătorul titlului din 2015, când l-a învins pe canadianul Bermane Stiverne, ar fi trebuit să-l înfrunte sâmbătă pe Andrzej Wawrzyk, însă polonezul a fost depistat pozitiv la un steroid anabolizant, în luna ianuarie, reamintește AFP.

Americanul speră acum să lupte pentru unificarea titlului la categoria grea.

Pe 29 aprilie, ucraineanul Vladimir Kliciko și britanicul Anthony Joshua se vor înfrunta pe stadionul Wembley din Londra, într-un meci în care vor fi puse în joc titlurile IBF și WBA în joc.

Neozeelandezul Joseph Parker își va apăra, la rândul său, titlul mondial WBO împotriva englezului Hughie Fury, pe 1 aprilie la Auckland.

"Sunt pregătit să-l înfrunt pe Joseph Parker. Însă el este pregătit pentru mine?", a spus Wilder după victoria sa de sâmbătă.



12