Depardieu va juca la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Depardieu va juca la Mamaia

Eveniment 12 Noiembrie 2013 / 00:00 877 accesări

Oraşul Constanţa şi staţiunea Mamaia au devenit atractive şi pentru producătorii de film, nu numai pentru turişti. „La vară, în Constanţa se va filma un film internaţional, în care va juca Gerard Depardieu. Este o colaborare între un producător de la Hollywood şi Fashion TV. Filmul se derulează în mai multe locaţii din lume, pe listă fiind atât Constanţa, cât şi staţiunea Mamaia. Va fi un film de acţiune, cu răpiri, se va filma prin port, prin Mamaia şi prin Constanţa”, a anunţat, ieri, primarul Radu Mazăre, care a subliniat că este o oportunitate de reclamă pentru Constanţa şi Mamaia, care va fi folosită la maximum. Diferenţa între ceea ce s-a întâmplat până în prezent în România, din punct de vedere al filmărilor, şi ceea ce se va întâmpla vara viitoare este aceea că, de această dată, se va menţiona locul de desfăşurare a acţiunii. „De obicei, ei vin şi filmează la noi pentru că este ieftin şi apoi spun că acţiunea se petrece undeva în Europa de Est. De această dată, se va specifica faptul că se petrece acţiunea la Constanţa şi Mamaia, România. Va fi cu fete, cu carnaval. Pentru noi este o chestiune bună, pentru că se promovează staţiunea şi oraşul. Pentru că ei au nevoie de suportul meu logistic, am convenit ca totul să se petreacă la vedere în Mamaia, în cluburi, în port”, a explicat Mazăre.

Taguri articol


12