Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a prezentat, la şedinţa cu secretarii de stat şi cu şefii de autorităţi din cadrul administraţiei publice centrale, o analiză tehnică detaliată cu privire la activităţile specifice relaţiilor constituţionale dintre Guvern şi Parlament. Iliescu a menţionat că, în sesiunea care s-a încheiat, s-au aflat în procedură parlamentară 382 de proiecte de lege ale Guvernului, la acestea adăugându-se iniţiativele legislative ale senatorilor şi deputaţilor. Ministrul a arătat că, în cadrul activităţii de control al Parlamentului asupra Executivului pe calea interpelărilor şi întrebărilor, răspunsurile ministerelor la interpelări şi întrebări au fost mai bine elaborate şi, în general, au fost prezentate cu respectarea termenelor regulamentare. Iliescu le-a comunicat secretarilor de stat că, şi în sesiunea următoare, va acorda o atenţie deosebită susţinerii guvernamentale a procesului legislativ în Parlament. În acest context, el a menţionat că instituţia pe care o conduce pregăteşte deja Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de a doua sesiune ordinară.