O persoană a fost transportată ieri, în jurul prânzului, la spital, după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier petrecut în apropierea localităţii constănţene Cobadin. Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR), Constantin Neagu, de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat CT 22 MDV, se deplasa pe Drumul Judeţean 391, dinspre Cobadin către Negreşti. La un moment dat, spun oamenii legii, bărbatul s-a angajat într-o depăşire periculoasă, a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un Logan, înmatriculat B 69 BHD, condus regulamentar din sens opus de Mustafa Memet, de 27 de ani. În urma coliziunii, Loganul a ieşit în decor şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea şoselei, pasagerul din dreapta faţă lovindu-se la cap. Victima a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La testarea celor doi conducători auto cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.