Rata anuală a inflaţiei din fiecare trimestru va fi criteriu de performanţă în acordul cu FMI, iar depăşirea cu două puncte procentuale a nivelului central stabilit va necesita adoptarea de măsuri, ca obligaţie de continuare a programului. Ţinta indicativă pentru 2009 a fost fixată la 4,5% plus/minus un punct procentual, au preconizat surse oficiale. Prin înţelegerea cu FMI au fost stabilite criterii de performanţă pentru lunile iunie şi septembrie 2009, cînd rata anuală a inflaţiei ar trebui să se încadreze într-un interval de plus/minus un punct procentual faţă de nivelul central stabilit la 6,4%, respectiv 5,7%. În cazul în care inflaţia anuală depăşeşte intervalul amintit, BNR va discuta cu experţii FMI pentru evaluare. Dacă preţurile de consum variază cu peste 2% faţă de nivelul central, atunci autorităţile vor avea consultări cu Fondul privind măsurile care trebuie adoptate, fără de care acordul nu poate continua. Pentru 2010, FMI a stabilit un nivel central al ratei inflaţiei la 2,5%, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual, au menţionat sursele. Banca centrală a stabilit pentru 2009 şi 2010 ţinte de inflaţie similare, de 3,5%, plus/minus un punct procentual. Cea mai recentă prognoză a BNR indică o rată anuală a inflaţiei de 4,5% pentru finele acestui an şi de 3,2% pentru decembrie 2010. Reamintim că banca centrală nu a reuşit să menţină rata inflaţiei în intervalul ţintit în ultimii doi ani. În 2008, rata anuală a inflaţiei a depăşit cu 1,5 puncte pragul superior al intervalului ţintit, de 2,8% - 4,8%. Inflaţia a înregistrat totuşi o uşoară scădere anul trecut, la 6,3%, faţă de 6,57% în 2007, nivel sub aşteptările analiştilor şi băncii centrale. Banca centrală stabilise pentru 2007 o ţintă de inflaţie de 4%, plus/minus un punct procentual.