Materializarea riscului de apariţie a gap-ului de finanţare la nivelul maxim anticipat pentru 2009 în România, de 16 miliarde euro, ar fi dus la o criză a cursului de schimb fără asistenţa financiară a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi UE, a spus guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. „În cazul economiei româneşti, unele ajustări ar fi fost foarte dureroase fără asistenţă financiară externă. De exemplu, dacă riscul apariţiei gap-ului de finanţare s-ar fi materializat la nivelul maxim anticipat pentru anul 2009, atunci cel mai probabil presiunile de depreciere a leului ar fi rezultat într-o criză a cursului de schimb, cu efecte negative asupra inflaţiei şi implicit asupra activelor financiare ale populaţiei denominate în lei”, subliniază Isărescu, într-o dizertaţie susţinută ieri, cu ocazia primirii titlului de membru corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania. Potrivit calculelor băncii centrale, România ar fi putut avea, în 2009, un deficit de finanţare estimat între 7,5 şi 16 miliarde de euro, depinzând de sentimentul investitorilor străini şi de dorinţa lor de a reînnoi liniile de finanţare ale băncilor şi ale companiilor private. Totodată, guvernatorul BNR consideră că „alte ajustări, cum ar fi diminuarea cheltuielilor publice, inclusiv a celor cu salariile, în condiţiile în care în timpul ciclului de intrări mari de capitaluri acestea ajunseseră la niveluri nesustenabile, ar fi purtat marca unei credibilităţi reduse”. „În acest context, acordurile cu UE şi cu FMI au furnizat două elemente esenţiale pentru economia românească: acoperirea deficitului de finanţare externă şi credibilitate. Importul de credibilitate de la UE şi FMI a făcut ca unele finanţări private să nu se mai reducă sau să se reducă mai puţin. Pe aceste căi, măsurile incluse în acordurile menţionate au asigurat finanţarea economiei româneşti”, a spus Mugur Isărescu.