Deplasările lui Iohannis prin țară, costisitoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din banii ACL

Deplasările lui Iohannis prin țară, costisitoare

Politică 16 Septembrie 2014 / 00:00 975 accesări

Cât sunt dispuse să cheltuiască formațiunile politice, în campania electorală, pentru transportul în țară? Este o întrebare normală, având în vedere că mulți dintre români abia își permit să circule cu mașina până la muncă și înapoi, din cauza prețurilor piperate la carburant. Din pricina acestui fapt, un ziar din România a contactat o serie de firme care se ocupă cu închirierea de autocare premium, pentru a afla cât costă cu aproximație confortul prezidențiabilului ACL, Klaus Iohannis, în această campanie pentru Președinție. După ce Iohannis a renunțat la autoturismul marca BMW, oferit de PNL pentru transportul în România, el a închiriat un autocar marca MAN. Conform studiului efectuat de ziar, închirierea unui autocar asemănător cu cel folosit de ACL costă 6,5 lei pe kilometru. Așadar, la o distanță medie de 500 km parcursă în fiecare zi, rezultă că PNL și PDL achită 3.250 de lei pe zi. Având în vedere că până la primul tur al alegerilor prezidențiale mai sunt 47 de zile, Iohannis va vărsa în conturile firmei care i-a închiriat autocarul de campanie peste 152.000 de lei, ceea ce înseamnă peste 34.000 de euro. În cazul în care Klaus Iohannis ar intra în turul doi, la această sumă se va mai adăuga suma de 45.500 de lei, adică încă puțin peste 10.000 de euro. Așadar, PNL și PDL ar putea scoate din buzunare peste 44.000 de euro pentru deplasările lui Iohannis și ale staff-ului său de campanie.



12