Deportivo La Coruna și-a demis antrenorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Primera Division

Deportivo La Coruna și-a demis antrenorul

Sport 27 Februarie 2017 / 15:14 499 accesări
Gaizka Garitano Aguirre o antrena pe Depor din data de 10 iunie 2016

Gaizka Garitano Aguirre o antrena pe Depor din data de 10 iunie 2016

Internaţionalul român Florin Andone a rămas fără antrenor, după ce Gaizka Garitano Aguirre, în vârstă de 41 de ani, a fost demis duminică seară, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.

„Consiliul de Administraţie al Real Club Deportivo a luat decizia de a rezilia contractul antrenorului Gaizka Garitano. Clubul doreşte să-i mulţumească sincer tehnicianului basc pentru profesionalismul, dedicarea şi efortul său. Gaizka Garitano va veni dimineaţă (n.r. - luni dimineaţă) pentru a-şi lua rămas bun de la jucători şi colaboratori. Cristóbal Parralo, antrenor la Deportivo B, alături de Javier Manjarín şi Julio Hernando vor fi tehnicienii care vor susţine antrenamentul de luni dimineaţă”, a fost comunicatul celor de la Deportivo.

Gaizka Garitano a fost numit în funcţia de antrenor la Deportivo La Coruna la 10 iunie 2016. Anterior, Garitano antrenase la Eibar, Eibar B şi la Valladolid. Garitano o lasă pe Deportivo pe locul 17 în clasamentul primei ligi din Spania. Cu 19 puncte acumulate după 23 de meciuri, echipa lui Florin Andone se află la doar două puncte de primul loc retrogradabil, ocupat de Sporting Gijon.



12