„Deprecierea leului nu afectează creditarea”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Economistul Florin Cîţu:

„Deprecierea leului nu afectează creditarea”

Economie 26 Septembrie 2012 / 00:00 393 accesări

STATISTICA NU MINTE Masa monetară (M3) a crescut cu 7,2%, în ultimele 12 luni, până la 220,3 miliarde lei, timp în care soldul creditelor acordate de bănci a ajuns la 227,93 miliarde lei. Ce înseamnă asta? Simplu. Deprecierea leului nu influenţează nici cererea, nici oferta de credite în valută. „De aici rezultă că beneficiile pe care băncile le au de pe urma creditelor în euro, dolari sau franci elveţieni sunt mai mari decât costurile. De asemenea, costul unui astfel de credit este mult mai mic pentru persoane fizice şi firme, chiar şi după ce este ajustat la deprecierea monedei naţionale”, notează, pe blogul său, analistul economic Florin Cîţu. Potrivit datelor publicate ieri de Banca Naţională a României (BNR), creditul în lei s-a majorat cu 0,4%, iar cel în valută a scăzut cu 2,7%, la 31 august, faţă de luna precedentă. Comparativ cu august 2011 însă, creditarea în lei a urcat cu doar 4,3%, în vreme ce împrumuturile în valută au crescut cu peste 6,5%. În acelaşi timp, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au redus cu 0,8%, la circa 75 miliarde lei, faţă de iulie. Economiile în valută s-au redus cu 0,4%. Avansul anual este mult mai mare, de peste 11% (şi la lei şi la valută), potrivit BNR.

FRICA DE DEPRECIERE, NEJUSTIFICATĂ Chiar dacă banca centrală a menţinut o politică monetară prudentă, banii în economie au crescut mult mai rapid, în ultimul an. Cum este posibil? „Răspunsul este dat de evoluţia creditului pentru persoane fizice. Românii au preferat tot creditul în valută. Doar corporaţiile au vrut să beneficieze de noile condiţii de creditare în lei şi astfel a crescut cererea pentru moneda naţională”, explică Florin Cîţu. Datele actualizate publicate de BNR întăresc un comentariu făcut de Cîţu, în urmă cu circa două săptămâni: „Evoluţia creditului în valută ne arată că frica de depreciere este exagerată. Altfel spus, dorinţa băncii centrale de a ţine cursul stabil, pentru că altfel s-ar prăbuşi economia, nu are susţinere în economia reală. Din 2007 încoace, leul s-a depreciat cu 40% în faţa euro, iar băncile sunt în continuare bucuroase să ofere credite în valută, iar clienţii sunt fericiţi să le accepte”.



12