Depresie criminală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Depresie criminală

20 Iulie 2015 / 00:00 407 accesări

Autorul atacului armat de joi, de la două centre militare din SUA, soldat cu cinci morţi, suferea de depresie şi, înaintea crimelor, i-a trimis unui prieten un link către un verset islamic, relatează Reuters. Atacatorul a tras zeci de focuri de armă, joi, la un centru de recrutare al armatei, după care a mers la un centru de antrenament al Forţelor Navale şi al Corpului Puşcaşilor Marini, la 11 kilometri distanţă, unde a omorât patru puşcaşi marini, după care a fost ucis în confruntările cu forţele de ordine. Trei persoane au fost rănite în atacuri, inclusiv un marinar care a murit sâmbătă. Cu numai câteva ore înaintea atacului din statul Tennessee, suspectul i-a trimis unui prieten apropiat un link către un verset islamic: ”Oricine arată duşmănie faţă de un prieten al meu, declar război împotriva lui”. Familia atacatorului a precizat, într-un comunicat emis sâmbătă seara, că acesta suferea de mulţi ani de depresie şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

Suspectul, Mohammod Youssuf Abdulazeez, un cetăţean american originar din Kuwait, în vârstă de 24 de ani, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia. FBI investighează atacul ca un act de terorism, dar a precizat că este devreme pentru a specula pe tema motivelor autorului. Abdulazeez, ai cărui părinţi sunt palestinieni, a efectuat o călătorie în Iordania, în 2014, îngrijorat de conflictele din Orientul Mijlociu şi de ezitarea SUA şi a altor state de a interveni, potrivit unor prieteni. El era supărat pentru bombardamentele israeliene din Fâşia Gaza, din 2014, şi pentru războiul civil din Siria. După ce s-a întors din Iordania, Abdulazeez a achiziţionat trei arme de pe internet, deşi mai avea două pistoale. Doi prieteni ai săi au mai spus că el consuma ocazional marijuana şi alcool, iar în urmă cu câţiva ani a făcut terapie pentru dependență.

Taguri articol


12