Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, ieri, că, la scurt timp după Congresul partidului, care va avea loc la jumătatea lunii octombrie, va fi depusă moţiunea de cenzură pentru înlăturarea “Guvernului condus de Băsescu-Boc”. El a spus că moţiunea va fi redactată astfel încât cel puţin 236 de parlamentari să fie de acord cu ea. Apoi, Ponta a criticat din nou actuala guvernare: “Ce s-a întâmplat dacă salariile bugetarilor au fost reduse? Nimic bun. Acum vor să scadă şi pensiile, pentru că pensionarii nu sunt de acord cu ei, la fel cum au procedat şi cu salariile bugetarilor”. Legat de momentul depunerii moţiunii de cenzură, Ponta a spus că vrea să se întâlnească cu sindicatele, în stradă, la fel cum s-au întâlnit în 15 iunie: “Am considerat PSD un aliat politic natural pentru sindicate. Să trecem peste tot ce s-a întâmplat în trecut, peste orgolii, peste nemulţumiri.” Liderul social democrat a afirmat că sunt mulţi care au lansat zvonuri că PSD nu ar vrea ca moţiunea de cenzură să treacă, însă i-a îndemnat pe cei din partid să nu dea atenţie acestui tip de discuţii: “Infiltraţii şi mincinoşii lui Băsescu nu mai vin să spună că este Băsescu bun, că nu mai merge, şi vin cu alte chestii: că nu ar vrea PSD să dea jos Guvernul Boc. Sunt convins că nimic nu poate fi mai rău pentru România decât Guvernul Băsescu-Boc şi vrem să îl dăm jos.” Pe de altă parte, Ponta i-a avertizat pe membrii PSD că va fi greu să dea jos Cabinetul Boc: “Va fi foarte greu să ne batem cu un sistem care foloseşte toate armele murdare ce nu sunt acceptate într-o democraţie. Eu nu vreau să fim alternativa la PDL. Nu vreau, pentru că ei au câştigat alegerile prin fraudă, prin cumpărare de voturi, prin corupţie, prin minţirea oamenilor. (...) Nu vrem să fim alternativă la aşa ceva. Eu vreau să creăm noi un proiect pentru România şi cred că speranţa oamenilor se îndreaptă spre noi. Nu doar să schimbăm Guvernul Boc-Băsescu, ci şi să salvăm România din prăpastia în care ei au adus-o”. El a mai spus că a stabilit cu liderul PNL Crin Antonescu să susţină împreună un guvern de criză care să oprească “măsurile Guvernului Boc-Băsescu” şi să organizeze alegeri. Totodată, liderul PSD a apreciat că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, este “un fel de Ali Baba, şeful hoţilor din PDL”, susţinând că aceasta ar fi numărat într-un mod “fraudulos, banditesc” voturile la legea pensiilor: “În orice ţară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vîntu sau o asistentă de la Giuleşti. Pentru Roberta Anastase, 80 de voturi înseamnă 170”. Acesta a adăugat că, dacă acest lucru s-a întâmplat în văzul tuturor, în faţa televiziunilor, este şi mai periculos.