Deputații au scăpat un pumn în gura presei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prevedere legislativă trecută tacit

Deputații au scăpat un pumn în gura presei

Eveniment 01 Octombrie 2014 / 00:00 532 accesări

AMBIGUITĂȚI O prevedere legislativă care a fost adoptată tacit de Camera Deputaților (adică nu a fost dezbătută și a trecut în tăcere, pentru simplul fapt că nimeni nu a citit-o sau nu a sesizat scăpările pe care le conține) a pus pe jar mass-media din România. Este vorba despre o modificare a Codului Penal care prevede o pedeapsă cu până la trei ani de închisoare pentru oricine dezvăluie informaţii din dosarele penale. De ce a generat convulsii acest act normativ inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae? Pentru simplul fapt că este lacunar. Practic, parlamentarul propune ca persoanele care dezvăluie informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză aflată în curs de cercetare, să fie pedepsite cu închisoarea de la şase luni la 3 ani. Dacă fapta este săvârşită de un judecător sau de un reprezentant al organului de urmărire penală, pedeapsa este de închisoare de la 2 la 5 ani. Contactat de jurnaliști, senatorul a declarat că nu reprezentanții mass-media ar fi vizați de această lege, pentru că aceștia nu pot dezvălui informațiile, întrucât ei doar le-ar obține şi difuza. Vizați sunt, în opinia parlamentarului, judecătorii, părțile din dosar, avocații sau grefierii.

PERICOLE Din experiențele pe care ni le împărtășește în fiecare zi România, în ansamblul ei, știm însă că declarațiile binevoitoare ale senatorului PSD sunt echivalente cu zero. De ce? Pentru că orice este posibil atât timp cât în lege nu scrie negru pe alb că difuzarea acestor informații de către reprezentanții mass-media nu poate fi considerată "dezvăluire" și că vizate sunt sursele primare ale informațiilor și nu persoanele care aduc la cunoștința opiniei publice datele considerate a fi nepublice. Senatorul social democrat mai are o șansă să elimine ambiguitățile din actul normativ pe care l-a inițiat, întrucât legea găunoasă trecută pe burtă de deputați ajunge la Senat, cameră legislativă decizională în acest caz, slavă Domnului.

Taguri articol


12