Deputat neonazist cu probleme...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deputat neonazist cu probleme...

Externe 13 Iunie 2012 / 00:00 320 accesări

Parlamentarul grec neonazist Ilias Kasidiaris a depus plângere, luni, împotriva celor două deputate de stânga pe care le-a agresat săptămâna trecută, în cursul unei dezbateri televizate. Ales la 6 mai, după ce formaţiunea sa Chryssi Avgi (Zori Aurii) a obţinut 6,9% din voturi şi candidat din nou la alegerile legislative din 17 iunie, acest parlamentar le reproşează victimelor sale că l-au insultat. El a aruncat un pahar cu apă spre una dintre deputate şi a lovit-o de trei ori peste faţă pe cea de-a doua. Însoţit la Palatul de Justiţie de gărzile sale de corp, el a depus plângere şi pentru ”detenţie ilegală”, împotriva postului de televiziune, ai cărui angajaţi au încercat să-l reţină după incident şi împotriva unui jurnalist căruia îi impută o ”incitare la abuz de putere”, pentru că a sunat o procuroare, pentru a cere să fie pus sub acuzare. Procuroarea, care a lansat împotriva lui acuzaţii de tentativă de vătămare corporală gravă, a cerut arestarea sa în termen de 48 de ore, dar dacă termenul a expirat fără ca poliţia să-l reţină, Ilias Kasidiaris va trebui să aştepte convocarea unui judecător de instrucţie. Tribunalul din Atena care trebuia să-l judece, luni, pentru complicitate la un jaf armat care a vizat un student în 2007 a amânat din nou procesul, pentru 3 septembrie, din cauza absenţei avocatului său, solicitat în provincie.

Preferinţa pentru conflicte a activistului neonazist, după agresiunea de joi, vizează să întoarcă incidentul în avantajul său, în condiţiile în care, potrivit sondajelor, partidul său urmează să se menţină în Parlament, după scrutinul din 17 iunie, în pofida unei uşoare scăderi a scorului său.



12