Mai mulţi deputaţi din Partidul Socialist, la putere în Grecia, au fost atacaţi sau le-au fost vandalizate birourile, populaţia fiind furioasă în urma aprobării noilor măsuri de austeritate. În oraşul Lamia, un deputat socialist a fost atacat după o reuniune a partidului. Politicianul s-a refugiat într-un apartament, de unde a fost salvat de poliţie. În Trikala, membrii unui grup numit Cei Furioşi au vandalizat birourile a cinci deputaţi socialişti. De asemenea, în Komotini şi Alexandroupolis, opozanţii programului de austeritate au lipit postere ”Most Wanted” pe diverse clădiri, listând mai mulţi parlamentari ca fiind ”criminali”. Vineri, după votul final din Parlament pe tema programului de austeritate, birourile deputaţilor din Chania, pe insula Creta, au fost distruse.
Suveranitatea Greciei va fi limitată mult, în schimbul alocării împrumutului de la UE, a avertizat, ieri, şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker. Acesta a afirmat că echipe de experţi din întreaga Europă se vor îndrepta spre Atena, pentru a se ocupa de privatizări, care ar urma să aducă bugetului de stat 50 de miliarde de euro. Juncker a comparat criza actuală din Grecia cu cea a agenţiei Treuhand, folosită de Germania pentru a vinde 14.000 de companii din fosta Germanie de Est, între 1990 şi 1994 - agenţia nu a generat profit, nu a evitat pierderile masive de locuri de muncă şi a sfârşit cu un deficit. Declaraţia lui Juncker a fost dată publicităţii la numai câteva ore după ce miniştrii de Finanţe din Zona Euro au deblocat ultima tranşă din împrumutul alocat Greciei. Ei vor pune la punct un al doilea pachet de salvare, care să ajute Atena până în 2014.