Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri după-amiază, cele două moţiuni simple iniţiate de PNL, una pe tema acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi una în domeniul Cercetării. Moţiunea simplă privind acordul cu FMI, intitulată “Dumneavoastră aţi promis, noi plătim, spuneţi-ne adevărul”, a fost respinsă de plen cu 174 de voturi “împotrivă”, fiind înregistrate doar 64 de voturi “pentru” şi 2 abţineri. Conform votului electronic, pentru moţiunea pe tema FMI au votat, pe lîngă deputaţii PNL şi UDMR, deputaţii PSD Ioan Cindrea, Vasile Bleotu, Florin Luca, deputatul PC Sergiu Andon, precum şi deputaţii PD-L Roberta Anastaseşi Ioan Holdiş. Cea de-a doua moţiune simplă iniţiată de liberali, intitulată “Noul FSN a trîntit cercetării româneşti uşa în nas”, a fost respinsă cu 170 de voturi “împotrivă”, 64 “pentru” şi cinci abţineri. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), Gerard Jităreanu, a cerut, ieri, în calitate de reprezentat al Guvernului, ca deputaţii să respingă, prin vot, moţiunea simplă a PNL, considerînd că demersul liberalilor nu face decît să exprime într-o tonalitate “preţios didactică”, sub o “aparenţă conciliantă”, soluţii “total desprinse de contextul macroeconomic actual”. El a afirmat că nu se poate ca, peste noapte, economia, ca şi cercetarea, să beneficieze de soluţii miraculoase. Reprezentanţii PSD şi PD-L au declarat, în plen, că moţiunea PNL pe tema cercetării este bolovănoasă, demagogică şi inutilă. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a declarat surprinsă de modul în care a fost scrisă moţiunea, arătînd că acest lucru s-a făcut în totala necunoaştere a dezbaterilor din Parlament. Potrivit ministrului, faptul că în cadrul textului moţiunii sînt definite noţiunile de „cercetare” şi „inovare” a adus un prejudiciu de imagine Parlamentului, unde, în mod evident, se cunosc aceste definiţii. Ministrul a spus că din bugetul alocat Educaţiei pe anul 2009, deşi a fost mai mare decît bugetul de execuţie din 2008, a trebuit să se achite datorii din 2008.