În cazul în care vă mai întrebați, din când în când, unde se duc banii care vi se rețin din salarii și unde zboară taxele fără de care „viața e pustiu”, să știți că deputații au grijă să cheltuiască banii poporului cu drag și spor, pe lucruri necesare. De exemplu, lor le-a trăznit prin cap să cumpere un nou sistem audio-video pentru sala de plen. Însă nu unul oarecare, ci cu rezoluție full HD, probabil pentru a se vedea mai bine atunci când dorm. În acest sens, Camera Deputaților vrea să achiziționeze componente pentru Sistemul Tehnic Integrat de Securitate, respectiv camere de supraveghere HD și înregistratoare digitale în valoare de 352.941 de lei. Ofertele pot fi depuse până în 4 septembrie, la ora 15.00. Finanțarea este asigurată din fonduri bugetare, iar criteriul de atribuire va fi prețul cel mai scăzut.