Plenul Camerei Deputaţilor a început, ieri după-amiază, dezbaterea solicitărilor DNA privind începerea urmăririi penale a fostului premier Adrian Năstase şi a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Conform deciziei Biroului Permanent, plenul a început dezbaterile generale mai întîi cu raportul în cazul lui Mitrea şi apoi cu cel în cazul lui Năstase. Mitrea le-a cerut colegilor săi să voteze pentru începerea urmăririi penale împotriva sa, pentru a ajunge în faţa Justiţiei şi a închide “acest abuz al DNA”. Deputaţii PD-L şi ai PRM au anunţat că vor vota pentru acordarea avizului de începere a urmăririi penale în cazul Mitrea, în timp ce PSD consideră că aceasta “nu se justifică”. Dacă democrat-liberalii din Camera Deputaţilor vor vota în favoarea începerii urmăririi penale, considerînd că puterea de a judeca nu aparţine Parlamentului, ci instanţei de judecată, peremiştii incriminează sesizarea procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, ca “neconstituţională”. Deputatul PNL Dragoş Ujeniuc a susţinut că, după o viaţă de profesat numai în penal şi după ce a cercetat dosarul lui Mitrea, a ajuns la concluzia că “nu există profesionalism în cele două dosare, nu există nicio garanţie că dosarele penale în România încap pe mîna unor profesionişti”, iar modul în care DNA înţelege să-şi facă treaba îl face să se întrebe ce rol are acest organism în România. Deputatul PSD Florin Iordache a arătat că “asistăm la un dosar politic, asistăm la o încercare a DNA de subordonare a Parlamentului, asistăm la incompetenţă din partea procurorului general Daniel Morar, asistăm la insubordonare, pentru că este anormal ca un set de dosare să se “plimbe” la Preşedinţie, la Parlament”.
În ceea ce priveşte dosarul fostului premier, deputaţii PRM au anunţat că nu vor vota pentru începerea urmăririi penale a lui Năstase. Vicepreşedintele executiv al partidului, Lucian Bolcaş, a declarat că “dosarele sînt o varză, este un carusel al disjungerilor. Noi nu putem da girul unor acuze bazate pe probatorii care nu ştim din ce dosare provin. Mă pronunţ împotriva începerii cercetării penale a unor fapte care nu sînt de natură penală”. El a apreciat că sesizarea la adresa fostului prim-ministru a fost neconstituţională, deoarece a fost semnată de şeful DNA, deşi trebuia semnată de procurorul şef al Parchetului de pe lîngă ICCJ, Laura Codruţa Kovesi. Năstase a declarat că dosarul Zambaccian este special construit din ura preşedintelui Traian Băsescu faţă de el, în scopul hărţuirii sale politice şi că în acest război împotriva sa nu s-a dorit să se facă dreptate, ci ca şeful statului să-şi justifice mandatul. Năstase a afirmat că este prima dată în istorie cînd Parlamentul trebuie să-şi abandoneze lucrurile mai importante pentru a se exprima asupra unei cereri DNA care este “expresia unei suite de abuzuri intolerabile”. În opinia lui, actualul preşedinte a încercat să-l transforme în simbolul sistemului ticăloşit şi corupt şi aşa s-a ajuns la dosarul Zambaccian, scopul evident fiind “hărţuirea politică a unui adversar politic incomod”. El a arătat că “aici nu este vorba despre justiţie, ci despre agenţi prezidenţiali care fabrică dosare pentru discreditarea adversarilor politici”. “Trebuie să transmiteţi un semnal că vremea abuzurilor, a interceptărilor ilegale, a trecut”, a adăugat Năstase, spunîndu-le deputaţilor că nu ar decide trimiterea dosarului său în instanţă. Florin Iordache i-a îndemnat pe deputaţi să voteze împotriva începerii urmăririi penale a lui Năstase, arătînd că “de patru ani s-a dorit decredibilizarea Parlamentului şi acreditarea ideii că toţi parlamentarii sînt infractori şi doar unul singur, preşedintele ţării, este corect”. Deputaţii vor decide dacă aprobă urmărirea penală a celor doi la sesiunea de vot final de astăzi, prin vot secret cu bile. Pentru luarea unei decizii în acest sens este nevoie de o majoritate calificată de două treimi din numărul total al deputaţilor, ceea ce înseamnă că Năstase şi Mitrea ar putea fi urmăriţi penal dacă un număr 219 deputaţi votează pentru acest lucru.