Deputații din Comisia de cultură au decis menținerea taxei TV

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deputații din Comisia de cultură au decis menținerea taxei TV

16 Februarie 2016 / 15:39 480 accesări

Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, un proiect de lege care prevedea eliminarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru serviciul public de televiziune, înregistrate la Biroul Permanent, la finalul sesiunii parlamentare trecute.

Potrivit iniţiativei legislative respinse de deputaţii din Comisia de Cultură, veniturile proprii ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune provin, după caz, din donaţii şi sponsărizări, sume încasate din publicitate, din realizarea obiectivului de activitate sau alte venituri şi încasări potrivit legii.

De asemenea, iniţiativa legislativă prevedea abrogarea HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi a HG nr. 987/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune.

Iniţiatorii proiectului susţin, în expunerea de motive, că Legea 41/1994 privind organizarea şi fucţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune care impune taxarea obligatorie radio-tv prin intermendiul furnizorului de energie electrică este "neconstituţională".

"Această lege este neconstituţională, injustă şi discriminatorie atât pentru beneficiari, cât şi pentru operatorii privaţi, încalcă alte legi în vigoare printre care, Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumulu iîn care este specificat faptul că este interzisă condiţionare vânzării către consumator a unui produs de cumpărarea unei cantităţi impuse sau de cumpărarea unui alt produs sau serviciu", susţin iniţiatorii în expunerea de motive.

Potrivit sursei citate, propunerea legislativă permite şi dă dreptul cetăţeanului să îşi aleagă liber sursa de informare fără a fi obligat să achitet taxa chiar dacă beneficiarul nu a încheiat un contract cu un operator de cablu-TV.



12