Doar o mică parte a deputaţilor ruşi sunt prezenţi la şedinţele Parlamentului, iar aceştia votează, uneori, pentru sute de colegi absenţi, informează un cotidian popular din Rusia, ”Komsomolskaia Pravda”. Pe baza unor imagini difuzate de postul de televiziune REN-TV, cotidianul afirmă că la o şedinţă plenară, la 21 mai, au fost prezenţi doar 88 din cei 450 de deputaţi din cadrul Dumei (Camera Inferioară a Parlamentului rus), pentru a vota o lege cerută de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, privind interzicerea totală a consumului de alccol la volan. Înregistrarea video îi surprinde pe deputaţi grăbindu-se să apese butoanele de vot ale celor absenţi, pentru ca textul să fie aprobat cu unanimitate. ”Deputaţii, aşa cum arată înregistrarea video, nici măcar nu sunt deranjaţi de această situaţie”, comentează publicaţia rusă. Vicepreşedintele Dumei, Oleg Morozov, care prezida dezbaterile de la 21 martie, a făcut glume despre acest subiect. ”Acum vom avea un vot în unanimitate”, a lansat el colegilor săi prezenţi. ”Afişaţi rezultatul votului. Ah, aparent cineva a ieşit din sală”, a continuat el, după ce 88 de persoane au votat în numele a 449 de deputaţi din totalul de 450. Duma este controlată de partidul Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin, care dispune de 315 mandate. Un deputat şi oficial de rang înalt al partidului majoritar, Serghei Neverov, a reacţionat promiţând că parlamentarii care chiulesc vor fi pedepsiţi în viitor.
Tot în Rusia, doi bărbaţi au fost arestaţi pentru că vindeau locuri în Duma de Stat, pentru preţul de 150.000 de dolari fiecare, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Infractorii vindeau locuri într-o comisie de experţi în construcţii şi afaceri imobiliare. “Doi infractori care se prezentau drept agenţi ai unuia dintre deputaţi le recomandau oamenilor de afaceri să cumpere un fotoliu în consiliul de experţi, precum şi o legitimaţie aparţinând consilierului unui deputat”, a precizat poliţia, care a confiscat permise de intrare în Duma de Stat. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, cei doi nu aveau legături oficiale cu Duma. El a dat asigurări că a fost lansată o anchetă.