Parlamentarii români ar putea avea un hotel al lor precum politicienii din Franţa. Propunerea construirii unei unităţi de cazare în regim de urgenţă vine din partea tuturor grupurilor politice şi este susţinută şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, dar se iau în calcul şi alte variante. \"Trebuie să găsim o soluţie care să coste din ce în ce mai puţin, care să permită ca aceste cheltuieli din bugetul de stat să fie reduse”, a spus Zgonea. El a adăugat că, în acest moment, datorită tehnologiilor de construcţii foarte rapide, în doi ani se poate construi un hotel în regim de urgenţă. \"Eu mă voi consulta cu liderii grupurilor şi voi lua decizia care să reducă cheltuielile\", a mai spus liderul deputaţilor. Chiar dacă vor fi mai mulţi parlamentari, bugetul pentru anul următor va fi acelaşi. Premierul Victor Ponta a declarat că, în 2013, nu vor fi alocaţi mai mulţi bani de la bugetul de stat doar pentru că vor fi mai mulţi parlamentari. \"Toţi parlamentarii noştri trebuie să ştie că anul viitor bugetul este identic cu cel din 2012. Nu-l mărim pentru că lumea nu ar înţelege acest lucru şi ar fi absolut incorect\", a spus Ponta. În 14 noiembrie, Zgonea a decis să blocheze procedurile pentru un nou caiet de licitaţie destinat serviciilor hoteliere, iar viitorii deputaţi vor primi o sumă pentru a-şi plăti chiria în Bucureşti şi nu vor mai sta la hoteluri, care sunt prea costisitoare. În 2012, suma medie lunară achitată pentru cazarea deputaţilor a fost peste 1,3 milioane de lei.