FUGARII CU NOTORIETATE România reuşeşte să iasă din nou în evidenţă, şi nu printr-o investiţie sau prin cine ştie ce invenţie, ci printr-o nouă gafă de proporţii care poate întări afirmaţia că este ţara protectoare a corupţiei. Sau, mai bine zis, ţara care le oferă corupţilor răgazul necesar să îşi pregătească plecarea din ţară şi să lase instituţiile de cercetare cu buza umflată. Vorbim, bineînţeles, despre deputatul Mihai Boldea, aflat în faţa unui dosar de crimă organizată, care a părăsit România, încadrându-se astfel în tiparul altor fugari celebri, cu mandate de arestare naţionale şi internaţionale, de notorietate fiind cazurile lui Omar Hayssam, \"Guru\" Bivolaru sau Frantisek Priplata. Sub protecţia imunităţii parlamentare, Mihail Boldea s-a sustras o bună perioadă cercetărilor penale. Acest lucru i-a împins pe procurori să ceară în cele din urmă ridicarea imunităţii parlamentare. Toate acestea se petreceau săptămâna trecută, pentru ca, sâmbătă, Mihail Boldea să părăsească legal România cu destinaţia Turcia, de unde, spun anchetatorii, ar fi luat avionul spre o destinaţie necunoscută. Probabil necunoscută pentru incompetenţii noştri, care nu au fost în stare să îl pună sub urmărire pe deputatul Boldea, pentru a şti cu exactitate unde se află. Interesant este că SRI a sesizat încă din 2008 organele abilitate despre cazul Boldea. Aseară târziu, ultimele informaţii în dădeau pe Boldea ca fiind în Kenya. Mai grav este că, în faţa unei astfel de ruşini, procurorul general al României, Coduţa Kovesi, susţine că plecarea lui Boldea din ţară a fost posibilă din cauza vidului legislativ. În încercarea de a mai drege busuiocul, Kovesi a afirmat că ştie locaţia deputatului, în timp ce şeful DIICOT Codruţ Olaru spune că nu se ştie ţara în care se află inculpatul în acest moment.
IMUNITATE EXCESIVĂ Cazul Boldea a ajuns şi la urechile ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care a declarat că situaţia lui Boldea demonstrează problemele acordării unei imunităţi ample, mai ales în cazul parlamentarilor, el precizând că este în favoarea acordării unei imunităţi restrânse, limitate doar la declaraţiile politice. Cum pe Mihail Boldea nu îl mai găsesc, anchetatorii s-au ales doar cu nişte percheziţii la domiciliul deputatului, cu sechestrarea bunurilor (alea care mai sunt) şi cu un mandat de arestare în lipsă. Ca o picanterie tipic românească, mai mult de un sfert din cele 49 de iniţiative legislative ale deputatului Mihail Boldea, vizează domeniul juridic, referindu-se la modificări ale Codului Penal, ale legislaţiei anticorupţie, la funcţionarea DIICOT sau la executarea pedepselor şi munca în detenţie (sic!).
Opoziţia nu putea să rămână impasibilă la o astfel de gafă, care, culmea, se comite tocmai în favoarea unui parlamentar al puterii. Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea crede că Mircea Toader ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al grupului parlamentar PDL din Cameră, deoarece a fost “mentorul” lui Mihail Boldea şi tototată susţinătorul fratelui acestuia. “USL consideră inacceptabil faptul că un deputat al Puterii, acuzat că a comis infracţiuni grave, a fugit, pur şi simplu, din ţară, cu maşina, iar procurorii DIICOT au aflat acest lucru după două zile. Opoziţia şi-a făcut datoria şi a asigurat cvorumul necesar ca Parlamentul să aprobe solicitările procurorilor, în timp ce mulţi dintre parlamentarii puterii au chiulit. Imaginea Parlamentului României, instituţia fundamentală a democraţiei, este afectată de cazul Mihail Boldea - primul parlamentar dat în urmărire internaţională, numele său figurând pe lista celor mai căutaţi infractori români”, a declarat Zgonea. Aseară, Codruţa Kovesi a dispus efectuarea unui control operativ, prin procuror anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, la DIICOT Galaţi.