Deputatul Cătălin Rădulescu a fost audiat de procurori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deputatul Cătălin Rădulescu a fost audiat de procurori

Justiție 20 Martie 2017 / 10:41 626 accesări

Deputatul Cătălin Rădulescu a fost audiat de procurorii de la Parchetul General în dosarul de tulburare a liniştii şi ordinii publice deschis ca urmare a declaraţiilor făcute referitoare la faptul că are o mitraliera AKM pe care este pregătit să o folosească. Cătălin Rădulescu a fost audiat pe 15 martie, după ce procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar de tulburare a liniştii şi ordinii publice după ce parlamentarul a spus într-un interviu că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi se declară pregătit să o folosească din nou. Totodată, el a criticat protestatarii din Piața Victoriei. "Regret faptul că s-a ajuns la o asemenea escaladare a declarațiilor mele, căci intenția mea nu a fost să ameninț pe cineva, direct sau indirect, cu acte de violență, tulburând ordinea publică sau generând o stare de insecuritate. Este evident că, pe fondul unei anumite stări de iritare pe care mi-au generat-o cei doi jurnaliști, care mă intervievau, am început să bravez, să mă dau mare, cum se spune popular, lăudându-mă că aș avea arma cu care am tras la Revoluție, ceea ce nu este adevărat: nu am tras la Revoluție, nu am deținut pe perioada Revoluției și, ulterior, arme de foc, ci doar din anul 1999. Practic, am căzut victima propriei mele superficialități", le-ar fi spus parlamentarul procurorilor.

Ulterior declaraţiilor făcute de parlamentar, Poliția din Argeș a demarat verificări privind armele deținute de Cătălin Rădulescu, fiindu-i suspendat dreptul de a deţine arme.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că deputatul a fost audiat şi în dosarul Mineriadei, de procurorii militari, după o sesizare făcută de Asociaţia 21 Decembrie 1989.



12