Conducerea Spitalului „Sf.Ioan“ din Iaşi îl acuză pe medicul deputat Tudor Ciuhodaru că a încasat necuvenit aproape 30.000 lei declarând că a fost în unitatea medicală fiind de fapt la Parlament la Bucureşti, însă Ciuhodaru sugerează că acuzaţiile au substrat politic. Potrivit managerului spitalului, dr. Vladimir Poroch, rezultatele unei anchete interne, demarată în decembrie 2010, arată că Ciuhodaru, în perioada mai 2009 - noiembrie 2010, figurează prezent, în acelaşi timp, atât în Iaşi, la Spitalul de Urgenţe, cât şi în Bucureşti, la Camera Deputaţilor. „După ce au fost analizate pontajele de la spital şi situaţia prezenţelor la Camera Deputaţilor s-a constatat că dr. Ciuhodaru a fost prezent în acelaşi timp, scriptic, la ambele locuri de muncă, timp de 151 zile. Pentru cele 151 zile, remuneraţia primită necuvenită de la bugetul statului este de 29.343 lei“, a declarat dr. Vladimir Poroch. Managerul spitalului a explicat că medicii parlamentari pot să lucreze în unităţile sanitare până la 50% din timpul normal de lucru, iar Ciuhodaru ar fi depăşit norma prevăzută de lege insistând „pe un ton ridicat“ la angajatele Biroului Personal al unităţii să-i fie acceptate pontajele. În replică, dr. Tudor Ciuhodaru a declarat că va acţiona în instanţă spitalul.