Deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru şi-a lansat oficial, ieri, candidatura la Primăria Iaşi, acesta fiind sprijinit şi de alte partide, precum PNG şi PER, dar şi de organizaţii non-guvernamentale. Ciuhodaru s-a lansat în competiţie din partea \"Alianţei pentru Iaşi\", o platformă care a fost semnată de şefii a trei partide politice, repezentanţi ai societăţii civile, actori sau profesori universitari. \"În ultimele două luni, am simţit un val de simpatie, de susţinere din partea ieşenilor, iar acest lucru mă responsabilizează. Voi candida la primărie. Văd un oraş bolnav de multe boli, eu propun un proiect pentru un oraş sănătos\", a spus el. Deputatul UNPR a lansat în dezbatere şi un proiect de program electoral, împărţit în 10 capitole şi care cuprinde măsurile pe care acesta le propune pentru revitalizarea Iaşiului. Filiala locală a PDL Iaşi nu şi-a manifestat încă intenţia de a-l sprijini pe Ciuhodaru în alegeri, în condiţiile în care actualul şef al Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, va candida tot din partea UNPR pentru un nou mandat. Negocierile dintre PDL şi UNPR la nivel local au intrat în impas după ce pedeliştii ieşeni au solicitat să facă ei nominalizarea candidatului la primărie în eventualitatea unei alianţe între cele două partide.