Lăsat de colegii parlamentari în mâinile Justiţiei, deputatul Gheorghe Coman primeşte şi o veste bună acum, în final de an. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, vineri, solicitarea DNA de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman, care este anchetat pentru mită deoarece a solicitat 3.100 lei de la o persoană pentru a fi menţinută într-un post dintr-o instituţie deconcentrată. “Chiar dacă am accepta ideea că sunt indicii că s-a comis acea infracţiune, chiar şi în ipoteza asta, arestarea preventivă nu ar fi justificată. S-a luat de către judecători o măsură preventivă, dar nu arestarea, ci obligarea de a nu părăsi ţara. Urmărirea penală se va desfăşura în bune condiţii, ne vom prezenta, mai avem recursul, pentru că DNA, prin reprezentantul aflat în sală, a declarat recurs împotriva acestei încheieri”, a declarat avocatul lui Coman, Bogdan Vlad, după ce Înalta Curte s-a pronunţat. El a adăugat că parlamentarul va fi cercetat în libertate. Vlad a adăugat că Gheorghe Coman nu a dat declaraţii în faţa judecătorilor, aceştia luând decizia anunţată pe baza actelor de la dosarul cauzei. Camera Deputaţilor a votat vineri cererea de încuviinţare a arestării preventive în cazul deputatului PC Gheorghe Coman. În favoarea cererii s-au pronunţat 190 deputaţi, iar 34 au fost împotrivă.