Deputatul Eugen Nicolăescu, anchetat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ANI

Deputatul Eugen Nicolăescu, anchetat

Politică 27 Ianuarie 2010 / 00:00 279 accesări

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat, ieri, Parchetul Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă cercetări în cazul deputatului PNL Eugen Nicolăescu, pentru fals în declaraţiile de avere, privind faptul că a omis să treacă donaţii de aproape 175.000 de lei primite în campania electorală pentru Parlament din 2008. ANI precizează că s-a sesizat din oficiu, în urma publicării, pe 15 aprilie 2009, de către Academia Caţavencu a unui articol. În urma verificărilor efectuate de inspectori ANI şi a analizării informaţiilor şi documentelor primite de la instituţiile competente, pentru anii fiscali 2005 - 2008, a rezultat că Eugen Nicolăescu a deţinut, „în perioada de referinţă”, conturi bancare la BCR, Raiffeisen Bank şi Bancpost. De asemenea, s-a constatat că, în urma rulajelor debitoare şi creditoare, în perioada 30 octombrie - 15 decembrie 2008, în contul deschis la BCR pe numele lui Eugen Nicolăescu a fost depusă suma totală de 174.200 de lei.



12