26 Noiembrie 2024, 22:00
Deputatul Gabriel Andronache a demisionat, ieri, din PDL şi şi-a anunţat înscrierea în PNL. „Reamintesc faptul că timp de 15 ani (1993 - 2008) am fost membru PNL şi am ocupat mai multe funcţii politice la nivel local şi la nivel naţional. În iunie 2008, am fost exclus din PNL din cauza atitudinii mele cu privire la conflictul existent la acea dată între cei doi lideri locali din Braşov: preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, şi primarul municipiului Braşov, George Scripcaru. În prezent, acest conflict nu mai există, cei doi lideri colaborează, prin urmare motivul care a stat la baza excluderii mele a dispărut. De aceea, consider că a venit timpul să mă întorc acasă”, a scris deputatul pe blogul personal. (T.I.)