Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani (2008 - 2012), a încheiat mai multe acte juridice cu firme al căror reprezentant era fiul său. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului, dosarul urmând să se judece la instanţa supremă. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Crăciunescu, în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său, „realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp”. Grigore Crăciunescu a activat într-una dintre aceste firme până la momentul dobândirii calităţii de primar. Anchetatorii au stabilit că unul dintre cele nouă acte juridice a vizat concesionarea fără licitaţie a unui teren de 110 metri pătraţi, situat vizavi de Primăria Paşcani, la un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât cel stabilit într-un proiect iniţial, pentru construirea unei parcări care deservea laboratorul de analize medicale ce aparţinea familiei lui Crăciunescu.