Liderul PNL Relu Fenechiu a declarat că deputatul Mircea Grosaru, aparţinând grupului parlamentar al minorităţilor, a fost exclus, sâmbătă, din PNL, prin decizia Delegaţiei Permanente a filialei Suceava, pentru că nu i-a susţinut în niciun fel pe liberali în Parlament: “era logic să fie exclus”. Întrebat dacă este regulamentar ca un deputat din grupul minorităţilor să se înscrie în rândurile unei alte formaţiuni politice parlamentare, Fenechiu a precizat că nu ştie vreo lege sau regulament care să interzică acest lucru: “Legea şi Regulamentul Camerei nu exclude posibilitatea ca o persoană să fie membrul unui partid şi să fie în grupul altui partid. Teoretic, nu e exclusă chestiunea asta. Eu personal nu ştiu nicio lege sau vreun Regulament care să interzică acest lucru”. În plus, liberalul a precizat că alături de Grosaru a fost exclus, de către DP teritorială a PNL Suceava şi primarul municipiului Câmpulung Modovenesc, Gabriel Şerban, pentru colaborarea sa pe plan local cu democrat liberalii. Liberalul a menţionat însă că excluderea lui Mircea Grosaru va trebui să fie validată de Consiliul Naţional Executiv.