Deputatul Ion Stan rămâne liber, din lipsă de cvorum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La mâna noului Parlament

Deputatul Ion Stan rămâne liber, din lipsă de cvorum

Politică 13 Decembrie 2012 / 00:00 337 accesări

Deputaţii nu au putut să se pronunţe, ieri, pe solicitarea procurorilor de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, din lipsa cvorumului. La şedinţa de plen de ieri a Camerei au fost prezenţi doar 103 deputaţi. \"Proiectul de hotărâre rămâne pe ordinea de zi a noului Parlament şi va fi introdus cu prioritate, fără a fi necesare alte documente de la Ministerul Justiţiei\", a declarat preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea. El a adăugat că procedura de ridicare a imunităţii lui Stan nu este afectată de încheierea actualei legislaturi şi începerea celei noi. Secretarul Biroului Permanent al Camerei Georgian Pop a arătat că, până pe 19 decembrie, actualul Parlament este în funcţiune, iar începând din 20 decembrie intră viitorul Parlament şi orice parlamentar care depune jurământul beneficiază de toate drepturile şi dispoziţiile prevăzute de lege. Ion Stan a fost ales deputat şi în viitorul Legislativ. (A.M.)



12