Deputatul Mircovici, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat soţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deputatul Mircovici, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat soţia

Politică 12 Decembrie 2014 / 19:13 217 accesări

Deputatul Niculae Mircovici a fost a fost găsit vinovat de conflict de interese, de instanţa supremă, pentru că şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar, el fiind condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare. Instanţa supremă a dispus ca Mircovici să aibă un termen de încercare de doi ani şi şase luni. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă. Deputatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme, în martie, şi, potrivit rechizitoriului procurorilor, Niculae Mircovici a propus angajarea soţiei sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată, respectiv din ianuarie 2009 până la sfârşitul mandatului 2008-2012. În baza acestui contract, soţia lui Mircovici a obţinut venituri de 20.387 de lei. Niculae Mircovici este deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat - România, în prezent fiind secretar al Camerei Deputaţilor. În noiembrie 2013, când Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe Mircovici pentru conflict de interese, el declara că soţia sa a lucrat în 2009, timp de un an, la biroul său parlamentar, pentru că era în şomaj şi mai avea un an până la pensionare anticipată: "Soţia mea a lucrat în armată şi, în urma restructurărilor din 2009, postul respectiv la financiar a fost desfiinţat şi ea a intrat în şomaj. Mai avea un an de zile până la pensie şi a fost angajată la cabinetul meu parlamentar de către Camera Deputaţilor, după ce am înţeles că nu exista niciun impediment la această problemă". Acesta preciza că soţia sa a lucrat un an la biroul lui parlamentar, după care a ieşit la pensie.



12