Deputatul Păun, cercetat sub control judiciar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deputatul Păun, cercetat sub control judiciar

21 Aprilie 2016 / 16:24 502 accesări

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, joi, să respingă cererea DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul deputatului Nicolae Păun și să dispună plasarea parlamentarului sub judiciar, hotărârea nefiind definitivă.

"Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Păun Nicolae cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile", au decis magistrații instanței supreme. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată de DNA.

Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de " folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată".

Conform DNA, dosarul vizează nereguli în derularea proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", cu finanţare din fonduri europene, care s-a desfăsurat în perioada 2010-2013.Potrivit procurorilor, grupul-ţintă al proiectului a fost "constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii" şi că "în momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociatia Partida Romilor Pro Europa".

De asemenea, DNA susține că "banii destinaţi proiectului (77%) au fost folosiţi pentru plata salariilor angajaţilor proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului ţintă format din 3.296 persoane".

Astfel, "s-a creat un prejudiciu în suma totală de 12.384.208,72 lei (10.892.425,43 lei reprezentând fonduri europene şi 1.491.783,29 lei de la bugetul de stat), având în vedere operaţiunile ilicite derulate de conducerea Asociaţiei Partida Romilor şi de către managementul proiectului".

De asemenea, DNA a vizat şi proiectul cu finanţare europeană "Acces pe piaţa muncii – O şansă pentru tine", derulat în aceeaşi perioadă. "A rezultat ca unii dintre participanţi au urmat câteva ore de curs şi la final au primit un certificat de absolvire, precum şi sume de bani între 300 şi 600 de lei, în timp ce alte persoane, deşi s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs, dar au primit sume de bani între 300 şi 600 de lei sau nu au primit deloc”.

Neregulile în administrarea proiectului au dus la un prejudiciu de "14.866.500 lei (13.327.971 lei din bugetul Fondului Social European şi 1.538.529 lei din bugetul naţional)".

Taguri articol


12