Instanța supremă l-a condamnat, astăzi, pe deputatul PSD Marian Ghiveciu la trei ani închisoare cu suspendare într-un dosar legat de retrocedarea ilegală a unor terenuri din judeţul Buzău, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. De asemenea, magistraţii au dispus şi condamnarea lui Dumitru Borcan, fostul şef al Compartimentului de Cadastru și Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, județul Buzău, și a lui Nicolae Costache, fost membru în Comisia Județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Ambii au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Ghiveciu, Borcan și Costache au fost obligaţi de instanţă să plătească despăgubiri materiale de aproape un milion de lei către mai multe părți civile, constând în sumele ce reprezintă diferenţa de valoare a terenurilor amplasate cu ieşire şi fără ieşire la drumul european DE 85. Decizia instanţei supreme poate fi atacată cu apel.