Liga a III-a la fotbal programează astăzi, de la ora 17.00, etapa a 28-a, în Seria a II-a fiind programate două derby-uri dobrogene. La Constanţa, FC Farul II are nevoie disperată de cele trei puncte în partida cu cei de la Callatis Mangalia, orice alt rezultat micşorînd şansele “rechinilor mici” de a evita retrogradarea. În schimb, întîlnirea dintre Portul Constanţa şi CS Năvodari reprezintă un derby al orgoliilor, gazdele aspirînd la titlul de cea mai bună formaţie constănţeană din Liga a III-a. Aflată la mijlocul clasamentului, CSO Ovidiu încearcă să producă o surpriză în fieful liderului, FC Snagov, în timp ce CSM Medgidia are prima şansă în duelul, din deplasare, cu Aversa Bucureşti.
Meciurile etapei: FC Snagov - CSO Ovidiu; FC Farul II - Callatis Mangalia; Dunărea Călăraşi - Steaua II; Rocar Bucureşti - Juventus Bucureşti; CSM Rm. Sărat - Unirea Slobozia; Aversa Bucureşti - CSM Medgidia; Abatorul Slobozia - Onix Rm. Sărat; Portul Constanţa - CS Năvodari. Viitorul Însurăţei stă.
Clasament: 1. FC Snagov 61p; 2. CSM Rm. Sărat 60p; 3. Juventus Bucureşti 59p; 4. Steaua II 49p; 5. Rocar 41p; 6. Onix Rm. Sărat 36p (golaveraj: +3); 7. CS Năvodari 36p (-7); 8. CSO Ovidiu 35p; 9. CSM Medgidia 34p; 10. Portul 33p (-9); 11. Unirea Slobozia 33p (-10); 12. Callatis Mangalia 28p; 13. Viitorul Însurăţei 27p; 14. Dunărea Călăraşi 26p; 15. FC Farul II 21p; 16. Aversa 16p (-37); 17. Abatorul Slobozia 16p (-43).